Inima este uzina datatoare de viata. Prin fiecare bataie varsa cate o noua clipa in clepsidra vietii. Cu ea iubim, cu ea simtim, cu ea privim, cu ea uitam sa analizam, cu ea ne ignoram ratiunea, cu ea speram mai mult, cu ea visam spre maine! Desi aflata in spatele cutiei toracice care ar trebui sa o protejeze de tot ce pare mai rau, inima reprezinta organul care sufera cele mai multe afectiuni, in pas cu stilul haotic de viata pe care-l adoptam, in pas cu sentimentele pe care le cream, in pas cu infrangerile pe care le primim.
Pentru ea, cercetatorii americani din domeniul medical au descoperit un asa zis super lipici care ar repara orice leziune aparuta pe suprafata ei. Trecand de la metafora la lucrurile palpabile, noua descoperire pare sa fie un nou pas in revolutionara bolilor cardiace. In urma unui studiu efectuat recent s-a descoperit ca bolile cardio-vasculare reprezinta prima cauza de deces la nivel mondial, devansand chiar si cancerul.
Acest adeziv magic, asemanator mucoasei lasate de melci, a fost deja testat pe animale, dand rezultate favorabile si se preconizeaza ca in urmatorii 5 ani sa fie aplicata si la nivel uman. Astfel operatiile laborioase care presupun interventii la nivelul sistemul cardio-vascular, cord sau vase mari a caror rata de mortalitate in acest moment este crescuta, pot fi rezolvate prin interventii minim invazive, utilizand aceasta noua descoperire a cercetarii din domeniul medical. Astfel afectiuni precum anevrismele, leziunile ateromatoase, accidentele vasculare, infarctul, poate fi tratat, intr-o mai mare masura decat in prezent.
Acest adeziv cu structura polimerica, impiedica formarea placilor de aterom, agregarile celulare patologice si este impermeabil pentru apa, sange si lipide. Ai crede ca-i un panaceum care asteapta sa fie folosit pentru a salva atatea inimi care si-au pierdut tonusul, tineretea si dorinta de a vedea spre maine.