Daca as fi pus in situatia de a imi alege un oras din afara tarii, in care sa traiesc tot restul vietii, mi-ar fi putin dificil. Ar trebui sa iau in calcul multe aspecte cum ar fi nivelul de trai si posibilitatea de a gasi joburi bune. As lua in calcul si limba dar nu am cum sa nu ma gandesc si la frumusetea locului.
Sunt foarte multe orase in care mi-ar placea sa locuiesc si care respecta multe dintre criteriile de mai sus. Ma gandesc aici la Toronto, Melbourne, Vancouver sau Los Angeles. Problema in cazul acestor orase este ca sunt la mare indepartare de Romania si nu as putea sa traiesc cu gandul ca nu pot sa ajung in tara din care am plecat, oricand vreau eu. Daca ar trebui neaparat sa aleg un oras ar fi Florenta, Geneva sau Munchen. Toate trei sunt la mai putin de doua ore cu avionul fata de Bucuresti.
As alege Florenta pur si simplu pentru ca iubesc arhitectura gotica si arta in general. Stiu ca din punct de vedere al angajarii nu mi-ar fi foarte usor insa orasul e situat in centrul Italiei si cel putin turistul din mine s-ar bucura. Locuri de munca se pot gasi in Milano, Torino sau Roma iar Florenta e plasata exact intre ele.
Munchen, in schimb, este unul dintre cele mai mari centre economice ale lumii si fiind situat in Bavaria nu duce lipsa de obiective turistice.
Undeva intre cele doua este Geneva. Orasul este situat la poalele Muntilor Alpi iar in apropiere de el sunt numeroase partii de schii astfel ca in timpul iernii distractia nu lipseste. Se spune ca este unul dintre cele mai scumpe orase din lume insa si veniturile consider ca sunt pe masura. Daca ar fi sa raportez salariile din Romania la preturi, atunci mi-as da seama ca orice oras romanesc e mai scump decat Geneva.
Pe lista scurta a oraselor dragi mie intra si Atena, un oras cu istorie, ai carui locuitori sunt foarte aproape de stilul romanesc (nu degeaba am avut domnitori fanarioti cateva secole). Atena este inca plina de viata si distractie, in ciuda problemelor economice cu care se confrunta tara. In weekend, puteti evada usor: o calatorie de doar 45 de minute cu vaporasul rapid va poate duce in Aegina, cea mai apropiata insula de Atena, supranumita si Insula Fisticului, unde relaxarea este litera de lege.