Cartile lui Sven Hassel, bazate pe intamplari reale
Sven Hassel este unul din oamenii a caror viata reprezinta o aventura extraordinara pentru ceilalti. Nascut in Danemarca in 1917, a avut o experienta de viata extrem de bogata, experienta pe care a transpus-o in mai multe romane, devenite de-a lungul timpului Bestsellers.
La 14 ani, scriitorul al carui nume real este Sven Pedersen, s-a angajat ca baiat de cabina in marina comerciala. In 1937 s-a inrolat in armata Germaniei, deoarece dorea foarte tare sa fie soldat. Dupa 1 an, viata de soldat nu i-a priit si a dezertat. A fost transferat la o unitate condusa de criminali si dizidenti.
A luptat pe toate fronturile razboiului, cu exceptia Africii de Nord si a fost ranit de multe ori. In 1945 s-a predat rusilor si urmatorii ani din viata si i-a petrecut in lagarele de concentrare, unde a si inceput sa isi scrie prima carte: Legiunea Blestematilor. Publicata in 1953, Legiunea Blestematilor a ajuns un bestseller mondial.
In 1957 a paralizat ca urmare a unei boli pe care a luat-o in razboi. Dupa cei 2 ani petrecuti pentru recuperare, a scris mai multe carti cu intamplari de razboi, la indemnul sotiei sale. A murit in 2012 in Barcelona. In total a scris 14 carti care au fost traduse in nu mai putin de 18 de limbi.
Romanele lui Sven sunt scrise la persoana 1 si descriu imagini brutale, pline de umor macabru. Toate povestile sunt bazate pe intamplari reale si in afara de Sven gasim si alte personaje reale care fac parte din actiune.
Cele mai de succes carti ale lui Sven Hassel
1) Legiunea Blestematilor – primul roman al lui Hassel si cel mai de succes, prezinta intr-un mod foarte direct si brutal drama soldatului ” carne de tun ” din cel de-al 2-lea razboi mondial. Cartea este cu atat mai dramatica cu cat inceputul ei este scris intr-o atmosfera de lagar de concentrare sovietic, unde prizonierii erau munciti mana la epuizare si tinuti in conditii inumane.
2) Blindatele Mortii – O carte la fel de reala ca Legiunea Blestematilor, Blindatele mortii a avut si o ecranizare de succes in anul 1987. Blindatele mortii este practic o continuare a Legiunii Blestematilor , foarte multe edituri plasandu-le in acelasi volum;
3) Moarte si Viscol – O carte ce prezinta un episod extrem de dur din razboiul nemtilor cu rusii, operatiunea Barbarossa. Atacul initiat de Hitler impotriva Moscovei, a fost extraordinar de bine pus la punct cu exceptia unui aspect: iarna timpurie din Rusia. Datorita viscolului si frigului cumplit, si datorita lipsei de haine calduroase, Germania a pierdut peste 1 milion de soldati la doar 120 de km de Moscova. Episodul este prezentat de Sven Hassel intr-o maniera extrem de reala, insusi autorul fiind ranit in acest atac, insa nu de armata rusa ci de proprii lui colegi.
4) Lichidati Parisul – Un episod marca Hassel plin de umor negru intr-o perioada extrem de dificila. Hitler hotaraste ca trebuie sa distruga Parisul de pe fata pamantului, insa comandantul lui da gres in acest sens. Sven Hassel povesteste cu umoru-i caracteristic intamplarile traite de eroii cartilor sale in Paris.
Ultima carte scrisa de Sven Hasel a fost Comisarul, in 1985. Mostenirea lasata de el este una extrem de valoroasa, intrucat prezinta viata de razboi intr-o maniera cruda si reala.